Orașul Salcea este așezat în Podișul Dragomirnei, subunitate a Podișului Sucevei, într-o regiune climatică specifică dealurilor joase, la care se adaugă influențele scandinavo-baltice. Poziționat în vecinătatea municipiului reședință de județ – Suceava, localitatea este străbătută de DN 29, care asigură legătura cu municipiul Botoșani.

Primele documente care vorbesc despre localitatea Salcea datează din secolul XVII. Ulterior, Salcea a avut statutul de comună până în 2003, când locuitorii acestei localități s-au pronunțat, prin referendum, pentru ridicarea așezării la rang de oraș de gradul III. Orașul are în componența sa localitățile Plopeni, Salcea, Văratec și satul arondat Prelipca.

În 2003, locuitorii Salcei s-au pronunțat prin referendum pentru ridicarea așezării la rang de oraș.

Populația așezării este de aproximativ 8.494 de locuitori, în cea mai mare parte de naționalitate română. Există și o comunitate formată din romi, care trăiesc în cartierele Salcea și Văratec. Din punct de vedere religios predomină cultul creștin ortodox, secondat de o serie de culte neoprotestante – Creștini după Evanghelie, penticostali, baptiști.

În ceea ce privește aspectul economic, se constată o transformare a localității. Dacă în perioada de dinainte de 1989 aproximativ 70% din populația activă își desfășura activitatea în unitățile industriale din municipiul Suceava, după 1990 acest procent s-a redus drastic, coborând la aproximativ 3%. Foștii muncitori au devenit fermieri și au continuat tradiția cultivării pământului, mai ales la Prelipca și Văratec. În prezent, peste 96% din populația activă se ocupă cu activități agricole, iar restul lucrează în sectorul secundar și terțiar.

Aproximativ 65% din populația cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani a emigrat în alte țări ale Uniunii Europene pentru a-și căuta un loc de muncă. Acest lucru s-a reflectat în nivelul de viață al multor familii, care sunt ajutate de membrii plecați în afara țării. Astfel, a început să crească numărul utilajelor agricole din localitate (tractoare, remorci, semănători etc.), numărul caselor nou construite, al produselor electrocasnice din gospodăriile populației și, nu în ultimul rând, numărul autoturismelor proprietate personală.

Din punct de vedere al instruirii, persoanele de peste 60 de ani, care reprezintă 35% din locuitorii orașului, au absolvit învățământul gimnazial. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 60 de ani, cu o pondere de 45%, au ca pregătire școli profesionale și licee. Segmentul de vârstă 15-35 de ani, ce reprezintă 15%, a absolvit cursuri postliceale.